(Acatistul Maicii Domnului Pantanassa)
Cu binecuvântarea Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Icoana Maicii Domnului Pantanassa a fost adusă de la parohia Manasia II, Protopopiatul Urziceni şi depusă spre închinare credincioşilor din parohia Lehliu Gară, Protopopiatul Lehliu.
Miercuri, 25 Octombrie 2017, soborul de preoţi împreună cu enoriaşii parohiei Lehliu Gară au întâmpinat Icoana şi au aşezat-o la loc de cinste în biserică.
A urmat un program liturgic alcătuit din Acatistul Maicii Domnului Pantanassa apoi Taina Sfântului Maslu oficiată de un sobor format din şapte preoţi.
Sub protia preacucernicului părinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu, au slujit preacucernicii preoţi Iamandi Bogdan, Ştefănescu Lucian Bogdan, Dragomir Claudiu, Dulea Marcel, Ţiţeică Florin şi Voicu Daniel Constantin.
În cuvântul de învăţătură, preacucernicul părinte Dragomir Claudiu, paroh al parohiei Lupşanu, a vorbit credincioşilor despre binecuvântările pe care Maica Domnului le revarsă asupra credincioșilor în puterea tămăduitoare şi cer tămăduire Maicii Domnului.
Protopop Mihail Zotta